Purtarea rochiei de mireasa este un obicei a carei istorie este strans legata de cea a casatoriei intr-un context de influenta culturala puternica a Bisericii Romano-Catolice. Desigur discutia nu este numai despre rochii lungi ci despre anumite rochii lungi si anume cele de mireasa.
In masura in care ne putem intoarce in trecut, in timpul Imperiului Roman, se stie ca mireasa este imbracata intr-o rochie alba si are o coroana de flori de portocale.
Aceasta traditie, revizuita ulterior la sfarsitul secolului al XIX-lea, este evident uitata in Evul Mediu. Intr-adevar, in vremurile medievale, nu este obisnuit sa se poarte o rochie specifica pentru nunta, ci pur si simplu cea mai frumoasa rochie, indiferent de culoare (inclusiv negru, mai ales daca viitoarea mireasa este vaduva ), chiar si in medii favorizate.
Rapoarte detaliate de nunti regale din Franta arata utilizarea de tesaturi colorate in rochii, de culoare alba unde este adesea prezenta blana de hermina in timp ce printre tarani, rochia este in cea mai mare parte de culoare rosie pana in secolul al XIX-lea, deoarece pigmentul cu care este vopsita este colorantul cel mai rezistent la apa, aer si lumina.
Picturile timpului arata, de asemenea, ca numai in Renastere sotiile unor familii aristocrate au inceput sa se imbrace intr-o rochie alba: traditia spune ca aceasta moda s-a raspandit datorita lui Mary Stuart care a purtat o rochie alba cand s-a casatorit cu Francois al II-lea, albul fiind culoarea familiei sale originale Guise, cu exceptia cazului in care culoarea doliului (alb in acest moment) a fost folosita pentru tatal sau.
In secolele urmatoare, rochiile de mireasa gasesc culori, iar negrul este cel mai popular, deoarece acestea pot fi purtate de mai multe ori mai ales in familiile de tarani. In a doua jumatate a secolului al XlX-lea, sub conducerea Bisericii si ca raspuns la ancorarea valorilor republicane in societatea franceza, femeile religioase afirma virginitatea lor, prin revenirea la original alb, simbol al puritatii, chiar daca unele obiceiuri locale, cum ar fi cele ale lui Morvan, sustin o nunta in costum negru.
Casatoria reginei Victoria cu rochia de mireasa alba din 1840 reintroduce aceasta culoare in traditia casatoriei in clasele superioare si in clasele populare din secolul al XX-lea.
Noi percepem dimensiunea semiotica pe care hainele o pot sustine: a fi un mesaj si sa transmita un mesaj in acelasi timp. Rochia de mireasa urmeaza gustul zilei si se scurteaza in acelasi timp cu bastoanele. Dupa raritatea tesaturilor din cel de-al doilea razboi mondial, designerii de moda, precum Christian Dior, s-au intors in timp, iar anii 1950 au avut epoca de aur a rochiei largi. Rochia lui Grace Kelly va inspira moda nuptiala pentru o lunga perioada de timp.
In excitatia care urmeaza dupa 68 mai, apare un anumit neconformism si miresele (in special in timpul casatoriilor civile) se prezinta la primarie in costum de zi cu zi, in pantaloni.
Dar acest lucru nu este un fenomen general, iar nuntile de celebritati lanseaza o schimbare in moda. In acest stiluri ezitante, nunta lui Lady Di si Charles al Angliei determina aparitia unui model oarecum asemanator cu cel din 1950: fusta evazata, broderie si margele. Acest model va face ziua de glorie a distribuitorilor mari. Unele modele, foarte incarcate, dau uneori femeilor tinere, adesea din medii populare, impresia ca sunt printesele unei zile (Cinderella a contribuit, de asemenea, putin la mit).
