Transformarile din armata romana aparent reflecta pierderea identitatii etnice in cea mai mare parte a Imperiului Roman, asa cum se reflecta si in alte marturii; iar mai tarziu elementele extraterestre care patrund pe teritoriul roman au pastrat cu mai multa rigiditate identitatile lor particulare.
Putem gasi date despre multi traci, cetateni ai tarilor din Balcanii de Est, care sunt destinatarii decretelor emise de imparatul Diocletian in timpul calatoriei sale in Moesia si Tracia si in alte surse legislative, de ex. Ziparus din Durostorum (294 d.Hr.), Aurelia Zania Antipatra din Filipopolis (293 d.Hr.), Doles din Heracleia (294), Bithus (294), Auluzanus (293), Mucatralis (293), Diza (293) Flavius Rumitalus (293 – 304). Vedeti mai multe informatii pe Repatriere-Romania.ro .
Un argument pentru constiinta conservata a identitatii tracice sunt atestarile persoanelor cu posturi de conducatori in pozitii influente, in clerul si in armata asa cum putem vedea in lucrarile istorice, hagiografice din perioada IV – VI d.Hr. ca si in monumentele epigrafice.
O lista de soldati si functionari militari din Salsovia ne ofera informatii interesante despre structura etnica din Scythia Minor din secolul al IV-lea. Lista cuprinde 33 de nume de soldati (circitores, castricani, equites, bisexarii, exarchi) care, in functie de originea lor etnica, pot fi impartite in urmatoarele grupe: 22 latine, 2 grecesti, 5 semitice, 1 daci.
Traditiile obiceiurilor funerare indigene si credintele in modul adecvat de a trece la viata de apoi in Tracia si in alte provincii romane cu traditii indigene puternice reprezinta un fenomen care arata importanta traditiilor locale si familiale pentru mentinerea identitatii etno-culturale, in special in Tracia, Galatia, Egipt , Siria si Gaul.
Exista o mare diferenta in acest sens intre provincii, unde vechea structura sociala a fost complet distrusa (ca si in Dacia, Moesia, Germania, Africa de Nord) si cele in care romanii au preluat puterea in mai putin razboi . In cel de-al doileacaz, romanizarea (respectiv Graecizarea) nu a inlocuit complet limbile locale.
Aditia destul de pasnica trebuia sa respecte intr-o oarecare masura structurile si traditiile sociale locale. Populatia locala din ele se afla intr-o pozitie mai buna. Populatia putea continua indeaproape viata lor particulara si, intr-o oarecare masura, sa conserve structurile traditionale ale sistemelor lor sociale deja existente si astfel au rezultat stratificari.
Traditia obiceiurilor funerare din Tracia, care in epoca romana a pastrat inmormantarea sub tumuli in cimitire, cu continuitatea inmormantarilor din perioada elenistica (si chiar mai devreme). este o marturie ca identitatea religioasa tracica a generatiilor anterioare ale aristocratiei tracice nu a fost pierduta in perioada imperiala.
Desi caracteristica pentru Tracia, continuitatea obiceiurilor de inmormantare a cimitirelor lungi, nu este un fenomen izolat. Are paralele in alte parti ale Imperiului Roman, e-g. in provinciile Gallia, in Galatia din Asia Mica, in Siria etc.
Stramosii stravechi au fost importanti pentru structura sociala de nivel superior din Roma in sine; multe familii senatoriale si alte familii pana la sfarsitul antichitatii clasice s-au ocupat cu constructii funerare care au devenit in final celebre. Provincialii au copiat sistemul Romei, subliniind in acelasi timp originea lor aristocratica speciala in cadrul provinciei lor, ca in Galatia.
Aceasta a fost doar o scurta introducere in ritualurile funerare dacice.
