Student fiind m-am dus la colegii mei din cămin în vizită. I-am surprins când tocmai făceau o supă instant pentru două persoane. Politicos unul dintre colegi mă întreabă:
– Mănânci mă?
Îi spun că da aşa că el se adresează celuilalt coleg:
– Colega, mai pune o cană cu apă, că mănâncă şi ăsta!
A studia înseamnă să te îndoieşti de inteligenţa colegului de bancă.
Din cugetările unui student: “Înainte aveam o viaţă foarte activă: jucam tenis, fotbal, biliard, şah. Participam la raliuri. Dar totul s-a terminat când mi s-a stricat calculatorul.”
Un student ajunge pe lumea cealaltă, în infern, este invitat să aleagă între partea cu oameni “normali” şi partea studenţilor. Ce îşi zice în sinea lui…
– Student am fost toată viaţa, mă duc la oameni “normali”.
În prima zi distracţie la greu, femei, băuturăcât cuprinde, maxim,… Dar, după chef, diavolul responsabil cu palierul oamenilor normali, le bătea un cui în fund. Rezistă o zi ,rezistă două, dar la un moment dat se supără şi cere să fie mutat la palierul studenţilor. În prima zi distracţie fără cuie la final, a doua zi la fel, trece o lună, trec două, trec şase, apare diavolul responsabil, cu o ladă de cuie:
– Băieţi, a venit sesiunea!
Doi studenţi:
– Din ce trăieşti?
– Scriu.
– Ce anume scrii?
– Acasă, să-mi trimită bani!
Un cuplu de studenţi trece prin faţa unei cofetării:
– Mmm, ce bine miroase, spune ea.
– Dacă vrei, mai trecem odata! propune el.
Profesorul de psihologie explică:
– Cel mai bun mod de a salva o femeie de la depresie este sexul.
Un student întreabă:
– Domnule profesor, şi cum poţi aduce o femeie la depresie?
Trei studenţi atârnau în paturile lor din cămin plictisiţi de moarte. La un moment dat unul din ei zice:
– Băi io zic să dăm cu banul şi să facem aşa: daca pică “marca” mergem la terasă, daca pică “banul” mergem la meci iar dacă pică pe muchie… ne apucăm să învăţăm!
După o specializare de doi ani în SUA, un inginer se întoarce acasă cu o maşină superbă. Se întâlneşte cu iubita şi îi arată frumoasa maşină:
– Uite, dacă apăs butonul ăsta, se lasă geamul din dreapta. Dacă-l apăs pe ăsta, se lasă cel din stânga. Dacă-l apăs pe ăsta, porneşte aerul condiţionat. Butonul ăsta, în schimb, este cel mai interesant…
– De ce? Ce face?
– Daca îl apăs pe ăsta atunci intră o mână la tine sub fustă…
Fata se uită la el iritată:
– Ce te-ai ţicnit acolo în America!? Nu mai ştii să faci nimic cu mâinile tale?
Doi studenţi, surprinși că fumau iarbă , sunt aduși în fața judecătorului. Judecătorul:
– Măi băieți, e vineri dupa-amiază , ar fi un deranj pentru mulţi să vă trimit acum la zdup. Ne vom întâlni luni, iar dacă-mi demonstrați c-ați depus un cât de mic efort spre îndreptare… vă ofer o șansă.
Luni dimineața se prezint în faţa judecătorului, începe primul:
– Domn judecător, nu numai c-am renunțat eu, dar am mai și convins încă zece prieteni să renunțe!
– Da? Și cum ai făcut?
– Simplu. Am luat o coală de hârtie și am desenat un cerc maare-mare, iar după el, un cerculeț mic-mic-mic și le-am zis arătându-le cercul maare-mare: așa arată mintea lor înainte de drog și aşa arată după, cam ca cerculețul mic-mic-mic…
– Mmda…acceptabil. Ești liber , dar vom fi cu ochii pe tine. Iar tu?
– Păi domn judecător, eu am convins vreo treizeci de prieteni să renunțe odată cu mine…
– Haida-de! Cum așa?
– Simplu. Am luat o coală de hârtie și am desenat un cerculeț mic-mic-mic, iar după el, un cerc maare-mare. Și le-am zis, arătându-le cerculețul mic-mic-mic, că așa arată găoaza lor înainte de a intra la zdup…
Trei studenţi se întâlnesc după Crăciun:
– Am petrecut Crăciunul în Mallorca… plajă, coctailuri, fete în bikini…
– Eu am fost la schi în Alpi, zice al doilea… zăpadă, vin fiert şi ce blonde…
– Măi fratilor – zice al treilea- eu am fost în aceeasâşi cameră cu voi, dar eu, spre deosebire de voi, nu am fumat din ţigara aia lungă…
Un bărbat îşi vizitează un prieten şi vede o fetiţă căreia gazdă îi strigă:
– Diplomă, adu două ceşti de cafea!
– Diplomă? De unde vine numele?
– Mi-am trimis fiica la studii, la universitate, şi cu asta s-a întors, oftează prietenul.
La intrarea în clădirea facultăţii stătea un ţăran cu un viţel legat de sfoară.
– Dar ce faci bade cu dobitocul ăsta la facultate?
– Dobitocul îi la examen! Asta-i pila!…
Un student îşi plimba ochii prin raionul audio-video:
– Pot să vă ajut cu ceva?
– Nu, mulţumesc! Mă uitam ce aş mai putea descărca de pe torrente.
Noapte, înainte de examen. În apartamentul profului sună telefonul pe la trei noaptea. Cu o voce iritată acesta raspunde :
– Da !
– Dormi ?
– Bineînţeles că dorm!
– …Şi noi învăţăm, ‘tu-ţi…
Un grup de cercetători scriu o carte, de 300 de pagini, un compendiu de fizică cuprinzând toate cunoştinţele din domeniu. Se hotărăsc să facă un sondaj ca să afle în cât timp o vor învăţa studenţii. Merg mai întâi la francezi şi ăştia zic că o învaţă în patru luni! Apoi merg în Germania şi nemţii spun că o învaţă în două luni! Şi în final ajung în România, într-un cămin studenţesc unde toţi erau beţi morţi ! Îl trezesc pe unul şi îl întreabă :
– În cât timp reuşeşti să înveţi toată cartea asta ?
Studentul nostru face ochii mari şi începe să urle:
– Bei, scularea, mâine avem examen!
O mamă îşi dojeneşte fiul:
– Aha, deci în Spania nu vrei să te duci, în Italia nu vrei să te duci, fotbal nu ştii să joci, manele nu vrei să cânţi… bine mă, atunci dă la facultate să ajungem de râsul blocului!
– Cum conving o fată să facă sex cu mine?
– Dacă afli vreodată, scrie-mi şi mie
– Ce faci dacă în faţa navei vine un uragan straşnic, chiar când eşti aproape de ţărm?
– Arunc imediat ancora, domnule comandant.
– Şi dacă vine un alt uragan din spate?
– Arunc din nou ancora, domnule.
– Şi dacă vine altul de la tribord?
– Ordon aruncarea ancorei…
– Şi de unde naiba ai atâtea ancore?
– Dar dumneavoastră de unde aţi făcut rost de atâtea uragane!?
La facultatea de filozofie, un elev îl întreabă pe profesor:
-Domnule profesor, de ce se numeşte inima aşa, daca ea e o pompă?
-Păi măi băiatule, tu crezi că prietenei tale i-ar plăcea să-i spui că o iubeşti din toată pompa!?
Profesorul de matematică Grigore Moisil, la o ora de matematică dupa ce a citit prostiile pe care le-a debitat unul dintre studenţi într-o lucrare, îl cheamă pe studentul respectiv la el, îl pupă pe frunte şi zice:
– Tu poţi să te lauzi la toată lumea că profesorul Grigore Moisil te-a pupat în fund , că ăsta nu-i cap!
Trei scheleţi mergeau pe stradă. La un moment dat unul îl pipăie pe cel de lângă el şi zice:
– Ia uite ce oase tari ai! Când ai murit?
– In 70′ zice scheletul. Eh… se mânca sănătos atunci. Dar tu când ai murit?
– Păi în 90′, dar şi atunci se mânca încă sanatos.
– Da se vede că si tu ai oase tari..calciu… ce să mai.
– Când ai zis că ai murit? îl intrebară curioşi pe al treilea schelet.
– Bă, eu n-am murit! Sunt student şi mă duc la cursuri.
La cursul de Biologie profesosul explică despre nivelul ridicat de glucoză din spermă.
O tânără studentă ridică mâna şi spune:
– Să înţeleg din ceea ce spuneţi dvs ca sperma are la fel de multa glucoză ca zahărul!?
– Exact domnisoară…
– Şi cum se face că nu e dulce?
– Pentru că papilele gustative pentru dulce sunt în vârful limbii şi nu în adâncul gâtului! …i-a replicat calm profesorul….
Seara pe o bancă în parc, un băiat şi o fată. Tipul îi atinge în permamenţă spatele. În cele din urmă ea întreabă:
– Ce faci?
– Caut sânii.
– Sânii sunt în faţă!
– Acolo am căutat deja…..
O bunicuţă se prezintă la examenul de admitere la facultate. Ia toate examenele cu brio şi intră. Totuşi, examinatorii, curioşi, o intreabă, la ce îi mai trebuie şcoală la vârsta asta, că doar e pensionară…
– Ah, nicidecum pentru carieră. Bărbatul meu, deunăzi se fălea prin birt şi spunea că de aniversarea lui de 70 de ani, îşi doreşte să facă sex cu o studentă… Na, iaca îi fac şi eu un cadou.
– Cum a fost blind-date-ul de ieri? îl intreabă un student pe colegul de cameră.
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce din 1935.
– Păi asta-i o maşină extrem de scumpă. Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…
La examenul de penal general, profesorul se adresează unei studente extrem de atrăgătoare:
– Sunt mulţumit de răspunsurile primite, dar acum o întrebare pentru nota maximă:
– Cum s-ar chema… dacă eu aş îndrăzni să bag mâna pe sub rochiţa dumneavoastră?
– Hărţuire sexuală…
– Foarte bine… , dar dacă dumneavoastră aţi băga mâna în pantaloni la mine?
– Profanare de morminte.
– Domnule profesor, cât de lungă trebuie să fie lucrarea de licenţă? întreabă un student.
– Ca rochia unei femei: destul de lungă ca să acopere subiectul şi destul de scurtă ca să atragă atenţia!
Trei studenţi viitori ingineri discută între ei despre natura corpului uman. Unul dintre ei zice:
– Este clar că a fost conceput de un inginer mecanic: articulaţiile, oasele pentru susţinere…
– Nu cred, zice altul, a fost făcut de un inginer electronist: toate conexiunile nervoase, sistemul nervos…
– Nu se poate! Mai mult ca sigur că a fost gândit de un inginer constructor. Numai ei pot să aşeze o zonă cu deşeuri toxice lângă o zonă recreativă.
Într-un autobuz, care este ultra aglomerat, urcă doi studenţi, unul pe uşa din faţă, celălalt pe uşa din spate. Cel din faţă strigă către cel din spate:
-Costele, unde are mă femeia părul creţ?
În spate sunt două doamne grase şi simandicoase, care se foiesc neliniştite, vădit deranjate de ce ar putea răspunde Costel. În picioare lângă doamne un poliţist asculta atent.
-Sub brat – răspunde Costel.
-Şi mai unde au păr creţ?
Doamnele se foiesc din nou.
-În cap.
-Şi mai unde, mă?
Una din doamne:
-Domnule poliţist, va rog luaţi atitudine, e impardonabil!
Poliţistul răspunde plin de el:
-Lăsaţi, doamnă, numai sa pronunţe el cuvântul “p**dă”, că-i f*t una cu pulanu peste co*ie, de-l ustură şi-n cur vreo două zile!
– Cum a fost întâlnirea pe nevăzute? îl întreabă un student pe colegul de cameră.
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce din 1932.
– Pai asta-i o maşină foarte scumpă. Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar.
La un examen de fizică profesorul este foarte prost dispus. Intră prima studenta şi o întreabă.
– Duduie, e vară, sunteţi într-un compartiment de tren şi vă este foarte cald. Ce faceţi?
Studenta foarte bucuroasa de simplitatea întrebării răspunde :
– Deschid fereastra.
– Perfect, vă rog să calculaţi viteza cu care intră curentul de aer în compartiment, temperatura de afară şi presiunea atmosferică.
Pică examenul. A doua studentă păţeşte la fel. Intră şi a treia studentă, care între timp aflase despre ce era vorba.
– Duduie, e vară, sunteţi într-un compartiment de tren şi vă este foarte cald. Ce faceţi?
– Îmi dau jos bluza.
– Dar totuşi vă e cald.
– Îmi dau jos fusta.
– Tot vă e foarte cald.
– Îmi dau jos sutienul, chiloţii, tot, rămân goala.
– Şi dacă încă vă mai este cald?
– Domnule profesor, sa ştiu că mă f*t cu tot trenul, dar fereastra aia tot nu o deschid!
O tipă roasă de dragoste, compune noaptea un SMS iubitului:
– Iubitule… dacă dormi trimite-mi visurile tale, dacă râzi trimite-mi zâmbetul tău, dacă plângi, trimite-mi lacrimile tale!
Răspunsul a venit imediat:
– Iubita mea. Sunt pe budă. Ce să-ţi trimit?
La examenul de anatomie:
– Domnişoară, ce mărime are penisul?
– 50 de centimetri.
– Domnişoară, dumneata ori eşti proastă ori a dat norocul peste dumneata
Anunţ într-o cantină pentru studenţească: “Stimaţi studenţi! Nu aruncaţi mâncarea pe podea, trei câini şi două pisici au murit deja!”.
ntr-o zi, vine Bubulina de la cinematograf plângând în hohote:
– A fost ingrozitor mamă, se plânge Bubulina. A trebuit să-mi schimb locul de patru ori la cinematograf.
– De ce, dragă? S-a legat vreun bărbat de tine?
– Până la urmă… da.
La examen un student trage un bilet – nu ştie subiectul. Ia altul – nu ştie. Al treilea – de asemenea… şi aşa al patrulea, al cincilea… Profesorul îl opreşte şi îi dă notă de trecere.
Ceilalţi studenţi se revoltă:
– Pentru ce?
– Cum pentru ce? După cum caută, înseamnă că ştie ceva.
Un fost student la politehnică s-a transferat la Institutul Teologic. Prelegere. Aţipeşte. Părintele se apropie şi-l întreabă: -Ce este forţa Dumnezeiasca? Studentul trezindu-se, răspunde repezit: -Masa Dumnezeiască înmulţit acceleraţia Dumnezeiască…